Pagini

miercuri, 5 ianuarie 2011

Lucrurile au luat o intorsatura groaznica !!!

Bogdan Mitu, bărbatul dat dispărut luni după ce ar fi sărit în Canalul Dunăre-Marea Neagră împreună cu soţia sa, este principalul suspect pentru dublul asasinat ale cărui victime sunt foştii săi socrii, descoperiţi, marţi, morţi în casă. Potrivit Mediafax, poliţia cere acum sprijinul populaţiei pentru a-l găsi.

Într-un comunicat de presă, emis miercuri de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, sunt prezentate semnalmentele bărbatului dispărut. Cei care pot furniza orice informaţii în legătură cu acesta sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze Dispeceratul IPJ Constanţa.


Bogdan Mitu are o înălţime de aproximativ 1,80 metri, constituţie slabă, ochi căprui, sprâncene stufoase, păr şaten, calviţie bilaterală, ten brunet, buze normale, comisuri orizontale, urechi normale cu lobul lipit şi are o aluniţă pe pometele stâng. Nu se ştie cu ce era îmbrăcat la data dispariţiei.

IPJ Constanţa a mai precizat că lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Navale Cernavodă au fost anunţaţi, luni, la ora 14:40, că două persoane au coborât dintr-un autoturism Opel, pe malul stâng al Canalului Dunăre - Marea Neagră. Cele două persoane ar fi intrat în apă.

În timpul cercetărilor a fost găsit cadavrul Gabrielei Mitu, de 21 de ani, din Cernavodă, la aproximativ 50 de metri faţă de autoturism, în apele canalului. Anchetatorii au stabilit că autoturismul aparţine lui Bogdan Mitu, soţul acesteia, în vârstă de 30 de ani, din aceeaşi localitate. El este bănuit că ar fi a doua persoană care a intrat în apă.

Bărbatul a fost căutat luni până seara târziu fără a fi găsit, iar marţi, investigaţiile au fost reluate cu ajutorul a trei scafandri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea". Scafandrii nu au reuşit să găsească trupul bărbatului deşi l-au căutat mai multe zeci de minute, până au rămas fără oxigen în butelii.

Bogdan Mitu este trecut şi pe lista suspecţilor în cazul dublului asasinat căruia i-au căzut victime socrii săi, Elena, de 55 de ani, şi Petre Garoafă, de 62 de ani.

Cei doi au fost descoperiţi fără suflare marţi, la o zi după moartea fiicei lor. Trupul Elenei Mitu a fost înghesuit într-un dulap din casă. Femeia a fost găsită de o cunoştinţă care a alertat autorităţile.

Câteva ore mai târziu, anchetatorii au găsit şi trupul soţului acesteia, sub un pat din locuinţă. Ambele persoane decedate aveau răni înţepate în zona gâtului. Corpurile lor au fost transportate la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Deşi anchetatorii au audiat deja mai multe persoane, ei iau în calcul şi ipoteza că Bogdan Mitu ar putea fi cel care i-a ucis pe cei doi, chiar şi pe soţia sa. Mama sa le-ar fi spus că bărbatul suferă de o formă gravă de cancer, în fază terminală.

Prin intermediul necropsiilor făcute asupra soţilor Garoafă se va stabili dacă aceştia au murit înainte sau după ce a dispărut bărbatul şi dacă, în cazul Gabrielei Mitu, este vorba despre crimă sau sinucidere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu